Altarul restaurat (reformat) al Bisericii Adventiste de Ziua Șaptea: iunie 2013

1.) Prolog

        Prolog
                                                                                De Ștefan și Daniel Sescu

                                        -„Ca ploaia să curgă învăţăturile mele,
                              ca roua să cadă cuvântul meu,
                              ca ploaia repede pe verdeaţă,
                              ca picăturile de ploaie pe iarbă!”
                                                     (Deut.32.2, sublinierea noastră)
                                       -“ După cuvântările mele, nici unul
                            nu răspundea, şi cuvântul meu era pentru
                            toţi o rouă binefăcătoare,
                                 Mă aşteptau ca pe ploaie, şi căscau
                            gura ca după ploaia de primăvară “
                                                         (Iov.29.22-23, sublinierea noastră)

        Acest blog răspunde la o parte din întrebările despre timp (când?), loc (unde?), mod (cum?), şi motivele (de ce ?) restabilirii altarului Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea cu Ploaia Timpurie pentru a primii Ploaia Târzie. Una este o mărturie teoretică despre altarul restabilit şi alta este o mărturie practică. Soliile ce urmează a fi publicate nu vor fi scrise pentru a servi drept curiozitate, ci are o motivaţie foarte puternică. Orice mărturie cu martori are o motivaţie.
Sursă imagine: 33041 qarmymnxlc.gif

      Nici un creştin martor ca piatră vie[1] nu poate face parte din altarul reformat (restaurat), fără o cunoştinţă despre ce a experimentat PRACTIC despre aceasta. Nici un altar nu poate să existe, fără dovezi practice. În concluzie această mărturie a apărut pe baza unei revelaţii care a stabilit obiectivele, natura, misiunea sau lucrarea. Mărturiile cu dovezi practice ale altarului restabilit al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea cu Ploaia Timpurie este un imperativ şi o condiţie pentru luarea unei hotărâri viabile care să ne ajute în pregătirea pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie. Iată confirmarea Spiritului Profetic:
   „Ploaia Târzie care maturizează recolta reprezintă harul spiritual care pregăteşte biserica pentru venirea Fiului omului. Totuşi dacă Ploaia Timpurie nu a avut loc, nu v-a fi viaţă, firul verde nu va răsării. Prin urmare, dacă stropii Ploii timpurii nu şi-a făcut lucrarea, Ploia Târzie nu poate să aducă nici-o sămânţă la desăvârşire.”                      (E.G.White, Testimonies to Ministers 507)
„Mulţi au dat greş într-o mare măsură în ce priveşte primirea Ploii Timpurii. Ei nu au obţinut toate beneficiile pe care Dumnezeu le-a pus la dispoziţia lor în felul acesta. Ei se aşteaptă ca lipsa să fie suplinită de Ploaia Târzie şi intenţionează ca, atunci când harul va fi revărsat în mod abundent, să-şi deschidă inima pentru a-l primi, dar fac o greşeală teribilă (...). Totuşi, harul reprezentat de Ploaia Timpurie nu trebuie să fie neglijat. Numai aceia care trăiesc în lumina pe care o au vor primi o lumină mai mare. Dacă nu progresăm zilnic în exemplificarea virtuţilor creştine, nu vom recunoaşte manifestarea Duhului Sfânt în Ploaia Târzie. Este posibil ca aceasta să vină în inima tuturor celor din jurul nostru, dar noi nu o vom discerne şi nici nu o vom primi[2].
          Încheiem prima parte a prologului cu acelaşi imperativ:

           -„Mărturiile cu dovezi practice ale altarului restabilit al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea cu Ploaia Timpurie este un imperativ şi o condiţie pentru luarea unei hotărâri viabile care să ne ajute în pregătirea pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie. Prioritatea acestor mărturii este confirmată de realitatea că aproape toate reformele în Israel începeau <întâi> cu unificarea, restaurarea, sau dregerea acestui altar[3].
--------------------------------------------------------------------------------
[1] 1Petru 2.5
[2] Testimonies to Ministers, p.507, sublinierea noastră.
[3] 1Reg.18.31; 2Cron.15.8; Ezra 3.3; etc.

2.) Sfinţirea altarului restabilit (reformat) al Bisericii Adventiste de Ziua Şaptea

Sfinţirea altarului restabilit (reformat) al Bisericii Adventiste de Ziua Şaptea

                                                                                   De Ștefan și Daniel Sescu

        Poate ne-am întrebat de ce (motiv), când (timp) şi cum (mod) să ne punem de o parte prin consacrare (închinare) ca sfinţi, pentru redeşteptare şi reformă”?
        În primul rând, orice reformă în Israel începea cu refacerea sau dregerea altarului[1]. După cum am citit, ţinta noastră şi al fiecărui membru este să mărturisească cu dovezi practice altarul restabilit al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea cu Ploaia Timpurie, ca un imperativ şi o condiţie pentru luarea unei hotărâri viabile care să ne ajute în pregătirea pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie[2].
        În al doilea rând, consacrarea (închinarea) ca un <dar de bunăvoie>, nu poate fi sfinţit dacă altarul nu este sfinţit conform Scripturii:
„... Care este mai mare: darul sau altarul care sfinţeşte darul?”                                                                                                                                                         (Matei 23.19 u.p.)
      Cum explicăm că altarul sfinţit sfinţeşte consacrarea ca un dar[3]? Sau, cum explicăm că orice consacrat (închinat) ce se atinge de altarul sfinţit, va fi sfinţit ca un dar de bună voie[4]?
      Pentru a răspunde la aceste întrebări trebuie să acceptăm prin credinţă nişte adevăruri revelate de Scriptură. Şi anume, Biblia a folosit pentru altarul de afară limbaje diferite, precum: (1) altarul de aramă[5], (2) altarul zidit din 12 pietre vii[6], (3) altar din pământ[7], (4) altarul arderii de tot[8] şi (5) altarul crucii lui Hristos pe Golgota. Aceste altare au fost una şi acelaşi ca umbre ale crucii lui Hristos[9].

Altarul zidit din pietre vii[10] este unul şi acelaşi cu altarul de aramă, cu cel al arderii de tot şi din pământ, ca umbră a crucii Domnului Hristos. Altarul zidit din 12 pietre vii ne descoperă nişte caracteristici pe care altarul din aramă şi cel din pământ nu le relevă. Şi anume, altarul ne descoperă unitatea bisericii prin unitatea pietrelelor vii zidite în altarul crucii lui Hristos (1Reg.18.31). La figurat, <unitatea > pietrelor vii zidite în altar reprezintă o formaţiune de soldaţi ai crucii, ca o unitate militară, ce alcătuiesc un întreg.
     Dacă dăm mărturie practică că suntem o piatră vie zidită şi gravată[11] în altarul zidit din pietre vii ca umbră a crucii, atunci mărturia practică dovedeşte că eul este răstignit sau ars de tot, tocmai ca sângele Domnului Hristos aplicat pe pietrele din altar, să sfinţească viaţa consacrată ca un dar.
      În al treilea rând, legea fundamentală a altarului ebraic încorporat în legământul divin dat pe Sinai[12] înainte de facerea (zidirea) şi sfinţirea (ungerea) Cortului prescria ridicarea unui altar oriunde s-ar fi arătat Domnul. Această lege a stat la baza construirii altarului Cortului şi Templului, unde Domnul avea să fie în permanenţă prezent. Deci, nu Cortul era uns sau ridicat prima dată, ci altarul de la intrare[13]. Nu Templele lui Solomon şi Zorobabel erau unse şi ridicate prima dată, ci altarele[14].
    Aceste exemple proiectează lumină despre zidirea Bisericii reformate sau perfecte (sigilată şi cernută) sigilată cu Ploaia Târzie. Nu clădirile sau membrii bisericilor restabilite sau reformate trebuiesc unse şi ridicate prima dată, ci altarul unic reformat (restabilit) după chipul arătat. În timpul dispensaţiunii Duhului Sfânt, nu corpul Bisericii era uns (sfinţit) sau ridicat prima dată, ci altarul[15].

Preoţii, prorocii, regii şi reformatorii erau unşi sau chemaţi prin revelaţie de Dumnezeu pentru a sfinţii sau a restabilii altarul. A dăruii Domnului o adunăre reformată ca un Templu al Duhului Sfânt[16] zidit din pietre vii fără un altar reformat, este contrar Scripturii.
       Totul trebuie să treacă pe la altarul crucii. Lucrarea de ispăşire a început la altarul de aramă ca umbră a crucii[17], şi se termină tot acolo (Lev.16.18-19). Insistăm asupra sfinţirii noastre pentru reformă la altarul crucii pentru a înţelege mai bine, prin comparaţie, slujirea Marelui Preot în lucrarea de curăţire a Sanctuarului din Ceruri. Nu vom primii lumină mai multă atâta timp cât nu trăim pe cea prezentă, aceasta pe de-o parte. Pe de altă parte, nu vom putea primii Ploaia Târzie în urma ispăşirii pe care o face Marele Preot în Ceruri dacă nu trăim lumina cu Ploaia Timpurie. Ba mai mult, studiul sfinţirii noastre la altar în contextul Sanctuarului ne ajută să privim la unicitatea jertfei lui Hristos din diferite unghiuri pentru a da valoare deplină lucrării sângelui Mielului atât în Sfânta Sfintelor cât şi la altar. Ne credem aflaţi în Sfânta Sfintelor lângă Marele Preot şi neglijăm lumina ce ne face să intrăm acolo. Nu putem să ne aflăm cu spiritul în Sfânta Sfintelor dacă neglijăm lumina care ne arată Calea. Publicăm şi predicăm mult despre Sfânta Sfintelor, fără să dăm mărturie practică despre roade aduse la altarul de afară ca umbră a crucii[18]. Vorbim mult despre Sfânta Sfintelor, fără să dăm mărturie practică despre lucrarea de curăţire ce a început şi se termină la altarul de afară. Aşadar, altarul de aramă este un reper în lucrarea de ispăşire pentru că a început la altar şi se termină tot acolo. În contextul acestei lumini, lucrarea de ispăşire începe la altarul de aramă ca umbră a crucii şi nu în Sfânta Sfintelor. AŞADAR TOTUL TRECE PE LA CRUCE – originalul altarului de aramă.
       Ritualul închinării sau sfinţirii preoţilor dura şapte zile[19]. Această durată de investitură este singura formă de durată din toată Biblia, timp în care preotului era interzis orice contact cu exteriorul. Comentariul Biblic A.Z.Ş spune în contextul cărţii Leviticului capitolul 8 că: „serviciul zilei se terminase, dar Aaron şi fiii lui nu puteau să plece decât după şapte zile. Acesta era un timp de studiu, de rugăciune, de meditaţie, de repetare a ritualului, ca să nu facă nici o greşeală când va sosi timpul să slujească”. „Această înşeptită consacrare însemna desăvârşirea ideală[20]. Deoarece aceşti preoţi sunt prototipul slujbaşilor lui Dumnezeu de astăzi, consacrarea lor ne învaţă înălţarea sfinţeniei sfintei slujbe şi nevoia de a o păstra separată de lume[21].
    „Altarul fusese mai înainte uns cu untdelemn. Sângele jertfei de ispăşire şi sângele arderii de tot fusese aplicat pe el[22]. Acum el era stropit cu sângele berbecului pentru consacrare. El a primit atenţie mai mult decât oricare altă parte a sanctuarului. Aceasta, fără îndoială, din cauza importanţei lui pentru ungere. În mod practic, el a jucat un rol important pentru fiecare sacrificiu”[23].
      Care era motivul pentru care altarul era prea sfânt? Era mai sfânt decât Sfânta şi Sfânta Sfintelor?
     Raportul Scripturii confirmă că peste orice altar viu restabilit, Dumnezeu îşi pune Numele Lui peste el (Gen.12.8; 13.4; 26.25; Num. 6.27). Aşa se explică că înaintea capitolului ce vorbeşte despre ungerea sau sfinţirea altarului, Dumnezeu sugerează că Numele Lui va fi peste cei ce se identifică cu altarul sfinţit[24]. Despre altarul prea sfânt Comentariul Biblic AZŞ adaugă că literal se traduce „<sfântul sfântului>, însemnând marea sfinţenie a altarului[25]. De aceea, <oricine se va atinge de> el <va fi> sau trebuie să fie <sfânt>”[26].
--------------------------------------------------------------------------------
[1] 1Regi 18.30; 2Cron.15.8; 29.18; Ezra 3.3; etc.
[2] - „Ploaia Târzie care maturizează recolta reprezintă harul spiritual care pregăteşte biserica pentru venirea Fiului omului. Totuşi dacă Ploaia Timpurie nu a avut loc, nu va fi viaţă, firul verde nu va răsări. Prin urmare, dacă stropii Ploii Timpurii nu şi-a făcut lucrarea, Ploaia Târzie nu poate să aducă nici o sămânţă la desăvârşire.”
                                                 (E.G.White, Testimonies to Ministers 507)
[3] Ex.29.37
[4] Ex.30.28-29
[5] Ex.27.2
[6] Ex.20.25; 1Reg.18.31
[7] Ex.20.24; Lev.26.19
[8] Lev.4.10,25
[9] Aşa cum mielul era sacrificat la altarul de aramă, tot aşa Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii a fost sacrificat la crucea de pe Golgota.
[10] Ex.20.25; Ios.8.30.32; 1Reg.18.31.
[11] Deut.27.5,8; Ios.8.30.32
[12] Exod.24.4-8
[13] Ex.24.4,8
[14] 1Cron.21.26; 22.1; Ez.3.3.
[15] Mat.26.12; Ioan.19.17- 42
[16] 1 Corint.3.16
[17] Lev.16.5; 1Ioan.2.2
[18] Deut.26.2
[19] Lev.8.33
[20] vezi Iosua 6,3.4; 1 Regi 18,43.44; 2 Regi 5,14
[21] Comentariul Biblic AZŞ în contextul cărţii Exod 29, sublinierea noastră,
[22] cap. 8,10.15.19.24
[23] Comentariul Biblic AZŞ despre Lev.8.24
[24] Num.6.27.
[25] vezi Exod 40,10
[26]Comentariul Biblic AZŞ despre Exod 29.37,   sublinierea noastră.

3.) Prioritatea priorităţilor pentru lucrări ultraurgente înaintea celor urgente

Prioritatea priorităţilor pentru lucrări ultraurgente înaintea celor urgente


                                                                                           De Ștefan și Daniel Sescu

      Prioritatea mărturiilor practice despre altarul reformat (restabilit) al Bisericii Adventiste de Ziua Şaptea este confirmată de realitatea că aproape toate reformele în Israel începeau <întâi> cu unificarea, restaurarea, sau dregerea altarului[1]. Poate cineva să predice ,,de calitate” sau cu putere măsurile şi valorile spirituale ale altarului reformat sau restabilit al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea cu Ploaia Timpurie pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie[2], dacă măsurile şi valorile altarului pentru reformă nu sunt încoporate în viaţa mesagerului? Nu putem modela de calitate altarul pentru reformă după chipul arătat pe muntele Sinai sau Golgota, atâta timp cât măsurile şi valorile altarului ca o artă nu sunt încorporate în viaţa predicatorului ca semn oficial cu aspect pronunţat şi distinct. Dacă ne identificăm spiritual cu altarul arderii de tot ca umbră a crucii[3] cu înfăţişare de aramă, atunci facem din solia noastră puterea propovăduirii Evangheliei aşa cum ne explică Duhul Sfânt prin Pavel[4].
       Condiţiile necesare trebuie să fie conform Modelului Standard. De exemplu, Domnul Isus (Cuvântul) nu putea să prezinte măsurile şi valorile altarului de aramă atât prin Biblie (teoretic) cât şi practic în viaţa Lui la Golgota, dacă El Însuşi nu măsura cu cotul altarul crucii cu înfăţişarea de aramă[5]. În contextul acesta, omul cu funia şi cu prăjina în mână nu putea să prezinte lui Ezechiel măsurile şi valorile altarului de aramă dacă el însuşi nu avea înfăţişarea de aramă<dintr-o bucată[6]> după modelul unic ca un <singur om> (Ezechi.40.3).
        Trebuie să dăm mărturie practică despre acest altar, deoarece înfăţişarea de aramă trebuie să se identifice pentru timp escatologic cu întregul spirit al celor douăsprezece spirite ale lui Israel care trebuie să se ridice ca un altar viu <dintr-o bucată>, <ca un singur om> sau ca <12 pietre vii zidite în altarul restabilit> aşa cum ne arată Biblia (Num.14.15; 16.22; Jud.20.1; 1Sam.11.7; Neem.8.1; F.Ap.1.14; Ex. 24.4; Ios.8.32; 1Reg.18.31; Ap.7.4-8)

Nici un predicator, pastor sau profesor ce trebuie să se identifice cu o piatră vie[7] nu poate face parte din altarul reformat sau restabilit, fără o cunoştinţă despre ce a experimentat PRACTIC despre aceasta.
        Nu putem vedea adevărata redeşteptare şi reformă, dacă nu avem experienţa personală a reformei practice, ca epilog. Cea mai mişcătoare mărturie, nu este cea teoretică, ci practică. Cum am putea să punem pe roate Corpul Bisericii pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie? Oferind un model practic asemenea Mantuitorului. Împărtăşirea vieţii redeşteptate şi reformate este primul pas. Predicarea practică a redeşteptării şi reformei trebuie să cadă ca o ploaie conform dovezilor[8]. Redeşteptarea şi reforma începe cu liderii şi cu modul de a conduce spre o adevărată reformă. Descrierea teoretică a refomei fără mărturii practice nu sfinţeşte şi nu uneşte turma.
         Nici un altar nu poate să existe, fără dovezi practice. În concluzie mărturia practică a altarului viu ca martor este o prioritate a priorităţilor ca lucrare ultraurgentă înaintea celor urgente. Mărturiile cu dovezi practice ale altarului reformat sau restabilit al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea cu Ploaia Timpurie este un imperativ şi o condiţie pentru luarea unei hotărâri viabile care să ne ajute în pregătirea pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie. Prioritatea acestor mărturii este confirmată de realitatea că aproape toate reformele în Israel începeau <întâi> cu unificarea, restaurarea, sau dregerea acestui altar .
      - „Putem spune că am pus la probă făgăduinţa Lui şi am văzut că este adevărată. Putem mărturisi ceea ce ştim despre harul lui Hristos. Aceasta este mărturisirea pe care o cere Domnul şi din lipsa căreia suferă lumea”[9].
        Nevoia Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea de a prezenta în mod practic imaginea desăvârşită a Domnului Hristos prin fraţii pastori (profesori, directori de editură), a făcut ca inimile noastre să vină în ajutorul acestei lucrări. Acţiunea noastră se bazează pe convingerea că se pune accent pe prioritatea priorităţilor ca lucrare ultraurgentă înaintea celor urgente. De unde putem şti că viaţa noastră trăită ca membri ai bisericii (femeia) asemenea lui Estera, nu a fost şi nu este pentru anul 2013? De unde putem şti că Dumnezeu poate avea sute de căi pentru a venii venii în ajutorul redeşteptării şi reformei iniţiate PRIN Conferinţa Generală, după 150 de ani ?

--------------------------------------------------------------------------------
[1] 1Reg.18.31; 2Cron.15.8; Ezra 3.3; etc.
[2] - „Ploaia Târzie care maturizează recolta reprezintă harul spiritual care pregăteşte biserica pentru venirea Fiului omului. Totuşi dacă Ploaia Timpurie nu a avut loc, nu va fi viaţă, firul verde nu va răsări. Prin urmare, dacă stropii Ploii Timpurii nu şi-a făcut lucrarea, Ploaia Târzie nu poate să aducă nici o sămânţă la desăvârşire.”
(E.G.White, Testimonies to Ministers 507)
[3] Aşa cum mielul era sacrificat la altarul de aramă, tot aşa Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii a fost sacrificat la crucea de pe Golgota.
[4] 1Corint.1.18
[5] Num.21.9; Ezech.1.4,27; 8.2
[6] Ex.27.2
[7]1Petru 2.5
[8] Deut.32.2; Iov 29.22-23; Prov.16.15; Mic.5.7
[9] E.G.W. H.L.L. pag 306

4.) Condiţia mărturiei practice despre altarul restabilit

Condiţia mărturiei practice despre altarul restabilit
                                      De Ștefan și Daniel Sescu

          Nu trebuie să descoperim identitatea pietrelor vii din altarul restabilit, pentru că nici Domnul Isus nu a făcut-o[1]. Nu trebuie să credem identitatea martorilor pe baza semnelor[2] sau a diplomelor, ci trebuie să credem, doar pe frumuseţea adevărului şi pe mărturia asemănării cu Domnul Isus. Dacă trestia este simbolul Bibliei cu care trebuie să măsurăm altarul crucii[3], dacă cotul este simbolul întinderii mâinilor (faptelor) pentru că de acolo începe întinderea pe cruce[4], dacă palmele reprezintă simbolul prinderii, a fixării sau a apucării de ceva în cazul nostru de cruce[5], dacă degetul este arătătorul, simbolul ce indică direcţia (calea), timpul (când ?) şi forma prin pipăire[6], dacă piciorul ne descoperă urmele paşilor ca nişte semne pe Cale[7], atunci putem da mărturie practică despre asemănarea cu chipul lui Dumnezeu. Această mărturie practică începe cu ajutorul Ploii Timpurii și se definitivează cu ajutorul Ploii Târzii.
     Manoah tatăl lui Samson a cerut numele Îngerului care s-a arătat, însă Persoana Cerească nu a dat nici un nume (Jud.13.18). Îngerul s-a suit pe vatra altarului (Jud.13.20) tocmai ca Manoah să creadă doar pe baza mărturiei focului altarului viu. Caracterul soliei Îngerului se identifica cu focul altarului pentru că era Îngerul focului[8] (Ap.14.18). Dumnezeu nu dă niciodată alte nume sau semne peste mărturia focului Duhului Sfânt din altar. În cazul Îngerului care s-a arătat lui Manoah, mărturia focului Duhului Sfânt din vatra altarului a mers înaintea numelui Îngerului, sau era mai mare decât numele mesagerului de astăzi în sens de „mal`akh”[9] sau „anggelos”[10]

Prin toate aceste imagini, Dumnezeu ne învaţă că mărturia Duhului Sfănt ca un foc din altarul reformat sau restaurat, este mai mare decât numele solului sau mesagerului. În concluzie, mărturia numelui unui adventist ca un <foarte neînsemnat frate>[11], nu trece înaintea Numelui lui Dumnezeu. Sau, Duhului Sfânt ce dă mărturie prin sol, este mai mare decît numele mesagerului. În acest caz putem desluşii focul Duhului Sfânt ca a treia Persoană Dumnezeiască din vatra altarului restabilit al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea? Raportul Scripturii confirmă că peste orice altar viu restabilit, Dumnezeu îşi pune Numele Lui peste el (Gen.12.8; 13.4; 26.25; Num. 6.27). Aşadar numele mesagerilor ce se identifică cu pietrele vii din altarul viu restabilit, nu trece înaintea Numelui lui Dumnezeu.
        Nu vrem să dăm mărturie că marele număr de sfetnici nu aduce biruinţa înţelepciunii[12], nu, ci vrem să spunem că marele număr al sfetnicilor care adaugă şirul diplomelor şi funcţiilor la începutul sfaturilor (dezbaterilor) sau publicaţiilor, nu încurajează mărturia asemănării cu Domnul Isus[13], ci intimidarea discernământului şi puterii de-a raţiona a celor <foarte neînsemnaţi fraţi>[14], ca posibili reformatori. În acest sens, focul Spiritului Profetic ca Martor din altarul reformat, dă următoarea mărturie:
      „ El (Hristos) a evitat orice strălucire exterioară. Bogăţiile, onoarea lumească şi mărirea omenească niciodată nu pot să salveze un suflet de la moarte. Isus avea grijă ca nici o atracţie de natură pământească să nu determine adunarea oamenilor în jurul Său. Numai frumuseţea adevărului ceresc trebuia să atragă pe aceia care doreau să-L urmeze.”
(E.G.White H.L.L. pg.20)

--------------------------------------------------------------------------------
[1] Matei 4.3, 6
[2] Ioan 4.48; 10.4
[3] Ap.11.1
[4] Ex.17.12; Ioan 21.18;
[5] Hab.3.4. 1 Regi 1,50.51; 2,28. Comentariul Biblic AZŞ despre Exod 27.2 ne sugerează că palma trebuie să apuce coarnele: „În tabloul descriptiv al celei de a două veniri a Domnului răstignit, profetul Habacuc (cap. 3,4) a văzut cum „din mâna Lui pornesc raze” (coarne), „acolo”, în urmele cuielor din mâinile lui Hristos, „este ascunsă tăria Lui.”
[6] Luca 24.39; 1Ioan1.1.
[7] Iov.14.16-17; 1Corint.11.1
[8] Compară Judecători 13.20 cu Apocalipsa 14.18
[9] Dicţionar Biblic vol.2, pag.354, Ed. „Stefanus”, ed.1996.
[10] Idem
[11] Mat.25.45
[12] Prov.24.6
[13] „ El (Hristos) a evitat orice strălucire exterioară. Bogăţiile, onoarea lumească şi mărirea omenească niciodată nu pot să salveze un suflet de la moarte. Isus avea grijă ca nici o atracţie de natură pământească să nu determine adunarea oamenilor în jurul Său. Numai frumuseţea adevărului ceresc trebuia să atragă pe aceia care doreau să-L urmeze.”
(E.G.White H.L.L. pg.20)
[14] Mat.25.45

5.) Declaraţie de misiune

Declaraţie de misiune

                                            De Ștefan și Daniel Sescu
              Am început lucrarea „Iscoadele Ţării Canaanului” conştienţi de faptul că unii vor întreba dacă adevărul biblic trebuie mărturisit mai mult în mod practic decât teoretic. Mărturisirea adevărului în caracter şi în viaţă este realmente importantă într-un moment când oamenii pun accent mai mult pe credinţa care admite concepte teoretice şi nu pe credinţa care are izvorul faptelor concrete. Există o realitate descrisă în felul următor: „Suntem în pericol de a da solia îngerului al treilea într-un mod atât de nedefinit încât aceasta să nu-i impresioneze pe oameni. Apar atât de multe alte interese încât tocmai solia care ar trebui proclamată cu putere devine slabă şi fără glas.” E.G.W. 6T. pag. 55.
          Nevoia Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea de a prezenta practic lumii imaginea desăvârşită a Domnului Hristos prin membrii ei a făcut ca inimile noastre să se adâncească în aprofundarea adevărurilor veşnice, folosind lucrarea „Iscoadele Ţării Canaanului”. Lucrarea şi-a fundamentat credinţa şi obiectivele pe:
a.      Autoritatea Bibliei unica temelie în materie de religie;
b.      Spiritul Profetic, darul Duhului Sfânt;
c.      Doctrina Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea;
d.      Declaraţiile liderilor în publicaţiile oficiale ale Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea; Deut. 29.29; Marcu 2.27; 1Ioan 5.15;
Problema noastră a devenit de acum publică în urma evenimentelor mondiale şi de la Vatican , iar criticii bisericii se concentrează asupra slăbiciunilor noastre şi erorilor teologice care ne fac vulnerabili. Pentru apărarea autorităţii, integrităţii, unităţii şi onoarei Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, lucrarea „Iscoadele Ţării Canaanului”, în spiritul lui Caleb şi al lui Iosua, doreşte să ţintească şi să promoveze următoarele aspecte:                                                                                                                                                    1.     Mărturisirea în mod practic a doctrinei din interiorul bisericii spre exteriorul ei ca o necesitate în pregătirea pentru reînviorare şi reformă;
2.    Să susţină, să lupte pentru apărarea unităţii bisericii, pentru împlinirea rugăciunii Domnului Hristos din Ioan 17;
3.    Să mărturisească cu dovezi practice şi teoretice tuturor criticilor din interior şi exterior că Doctrina Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea este singura doctrină prin care se va mărturisi în mod practic, nu doar teoretic biserica desăvârşită, sfântă şi neprihănită (Efes. 5.27) prin închinarea (slujirea) fără pată, aprobată de Dumnezeu (Evrei 11.4,5; Daniel 12.13), a membrilor care o compun;
4.      Să mărturisească cu dovezi practice că darul profeţiei manifestat de lucrarea Ellenei White şi a soliei neprihănirii (anul 1888) este biblic şi demn de luat în seamă;
5.      Nu este adevarat că Dumnezeu nu mai vorbeste ca altă dată! Este însă adevărat că oamenii nu mai ştiu să întrebe pe Dumnezeu ca în alte timpuri (Iosua 9.14; Jud. 1.1; 1Sam 22.10; 23.11; 30.8; 2Sam 2.1,19; Isaia 30.1; Ţefania1.6; Marcu 6.1; Fapte 1.16; 8.29; 10.19; 11.12; 13.2; 20;23; Evrei 3.7). Iată obiectivul Calebilor de a mărturisi cu dovezi practice tuturor criticilor că umblarea cu Dumnezeu oră de oră şi clipă de clipă este posibilă şi în ziua de astăzi;
6.     Să mărturisească cu dovezi practice altarul restabilit al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea cu Ploaia Timpurie, ca un imperativ şi o condiţie pentru luarea unei hotarâri viabile care să ne ajute în pregătirea pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie.
7.    „Putem spune că am pus la probă făgăduinţa Lui şi am văzut că este adevărată. Putem mărturisi ceea ce ştim despre harul lui Hristos. Aceasta este mărturisirea pe care o cere Domnul şi din lipsa căreia suferă lumea.” E.G.W. H.L.L. pag 306.
„Haidem să ne suim şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori.”       Num 13.30    „Ca să nu mai fim copii plutind încoace şi în colo purtaţi de orice vânt de învăţătură prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire” (Efes 4.14), vă rugăm să susţineţi lucrarea noastră „în lumina blândeţii inspiraţiei pentru ca lucrarea interioară a Duhului Sfânt să lucreze la inimile tuturor”. (D. V. pag. 27)
Sursă imagine: ”Palomas en movimiento”, Google Imagenes

„Standardul nostru a fost prea coborât, aşteptările noastre au fost prea limitate. Trebuie să ne punem ţeluri mai sus decât le-am pus în trecut, căci este posibil să fim umpluţi cu toată plinătatea lui Dumnezeu, să-L avem pe Hristos în inimile noastre prin credinţă.” E.G.W. R.H. 5 iulie 1892
„De la început planul lui Dumnezeu a fost acela ca prin biserica Sa să descopere lumii plinătatea și desăvârşirea Lui. Membrii bisericii, acei pe care i-a chemat din întuneric la lumină, au datoria să facă cunoscută mărirea Sa. Biserica este depozitara bogăţiilor harului lui Hristos şi prin biserică se va descoperi în cele din urmă „domniilor şi stăpânirilor din locurile cereşti” ultima şi deplina desfăşurare a iubirii lui Dumnezeu.” E.G.W. I.F.A. pag 9 orig.

                                              -„Ca ploaia să curgă învățăturile mele
                                      ca roua să cadă cuvântul meu,
                                      ca ploaia repede pe verdeaţă,
                                      ca picăturile de ploaie pe iarbă!”
                                                       (Deut.32.2, sublinierea noastră)
                                              -“ După cuvântările mele, nici unul
                                      nu răspundea, şi cuvântul meu era pentru
                                      toţi o rouă binefăcătoare,
                                             Mă aşteptau ca pe ploaie, şi căscau
                                      gura ca după ploaia de primăvară “
                                                     (Iov.29.22-23, sublinierea noastră)

                     Întâlnire la mormântul sorei White

                                 - „Mormântul lui Ellen Gould (Harmon) White, alături de
                               mormântul soţului ei, James, în cimitirul din Oak Hill din Battle
                                   Creek, Michigan. Sursa - General Conference Archives.

                                              Glasul sângelui stropirii Domnului Isus care
                                           a sigilat viaţa sorei White strigă din mormânt [1]
                                          <până când>[2], mai tare decât sângele lui Abel[3].
                                          <Suntem păzitorii fraţilor>[4]„foarte neînsemnaţi”[5]
                                          care predică PRACTIC cu focul Duhului Sfânt[6] despre
                                        altarul restabilit (reformat) al Bisericii Adventiste de
                                         Ziua a Şaptea?
--------------------------------------------------------------------------------
[1] Gen.4.10
[2] Ps.13.1-3; Ap.6.10
[3] Ps.13.1-2; Evrei 12.24
[4] Gen. 4.9. „Şi Îngerul a spus:<eşti tu păzitorul fratelui tău>”. E.G.White, 1T. pagina 115
[5] Mat.25.45
[6] Ierem.20.9

6.) Emblemele vii din Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea (parte întâi)

      Emblemele vii din Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea (parte întâi)
                                  De Ștefan și Daniel Sescu

     Emblema unei Biserici sau a unei Instituţii, defineşte spiritual ordinul de misiune ce poartă în ea: spiritul, caracterul, însuşirile sau caracteristicile de recunoaştere, în cazul nostru al Bisericii. Bineînţeles că emblema trebuie să îndeplinească condiţia dragostei, pentru că tocmai această emblemă de pe steag este un semn de apropiere[1].
Înainte de-a nota importanţa şi însemnătatea emblemelor vii, este bine să vedem ce spune Biblia, Spiritul Profetic şi Manualul Comunităţii despre „emblemele vii”. Aşadar, iată ce spune Manualul Comunităţii Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea prin focul Spiritului Profetic din altarul reformat (a nu se confunda mărturia teoretică cu cea practică a pietrelor vii din altar), despre emblemele vii:
„ Biserica Sa trebuie să fie un Templu construit după asemănarea divină. Pentru aceasta, îngerul arhitect a coborât din cer cu o trestie de măsurat din aur, pentru ca fiecare piatră să fie cioplită şi tăiată după măsura divină şi lustruită pentru a străluci ca o <emblemă> a cerului, răspândind în toate direcţiile razele pătrunzătoare şi strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii”.
(Manualul Comunităţii, E.G. White, Testimonies to Ministers. Pag. 15 – 16, sublinierea noastră).
       Autorităţile din Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea prezintă logo-ul şi semnificaţia emblemei în felul următor:
     “ - Biblia formează baza şi reprezintă fundamentul biblic al credinţei noastre. Faptul că Biblia este într-o poziţie complet deschisă, transmite mesajul acceptării totale a Cuvântului lui Dumnezeu prin studiere şi aplicare permanentă.


        - În centru se află <crucea>,  reprezentând Evanghelia salvării şi sacrificiul lui Hristos, subliniid astfel <locul central> pe care îl ocupă în credinţa noastră.

- De la cruce către vârful desenului se evidenţiază trei linii ce înconjoară o sferă imaginară (Pământul), sugerând atât flăcările Duhului Sfânt, mesagerul adevărului, cât şi pe cei trei Îngeri din Apocalipsa 14 înconjurând globul pământesc şi misiunea noastră de a duce Evanghelia în toată lumea”

Având în vedere că prologul a început cu note introductive despre măsurile spirituale ale crucii ca un altar în spiritul lui Pavel, vom nota pentru început doar pasajul ce ne arată că altarul crucii ocupă locul central al credinţei noastre. Primul şi cel de-al treilea pasaj din logo-ul prezentat de autorităţile Bisericii care prezintă Biblia deschisă şi flăcările încinse, îl vom mărturisi practic pe parcurs în capitole sau volume separate. Totuși, începutul acestor mărturii practice le aveți atașat în blogspot, cu titlul ”Spiritul Iehova-Nisi și Emanuel în emblema steagului”. Dați clik pe ”POSTĂRI MAI VECHI” (dreapta jos) pentru următoarele capitole .
--------------------------------------------------------------------------------
[1] Cântarea Cântărilor 2. 4; Isaia 5.26

Dați clik pe ”POSTĂRI MAI VECHI” (dreapta jos) pentru următoarele capitole .

7.) Spiritul Iehova – Nisi şi Emanuel în emblema steagului

Spiritul Iehova – Nisi şi Emanuel în emblema steagului
                                 De Ștefan și Daniel Sescu

          Începem cu note în spiritul titlului, pentru că altarul lui Moise măsurat cu propriul cot se numea <Iehova – nisi>, ce se traduce <Domnul - steagul meu>[1] . Forma ebraică a cuvântului steag în acest caz este <nes>[2], care se poate traduce şi <stemă>, <semn> sau <emblemă>. Dacă Moise a dat această denumire înseamnă că Dumnezeu era şi lupta pentru el - ca păstor de turmă.
        Cuvântul <Emanuel> este forma greacă a unui nume ebraic compus din trei cuvinte, ce înseamnă <Dumnezeu cu noi>[3]. Numele Emanuel a fost dat Domnului Isus când s-a născut ca om[4], deoarece se referă la naşterea miraculoasă şi la unirea în Persoana Mântuitorului, al celor două firi: divină şi umană.
        În contextul că emblema vie defineşte spiritual ordinul de misiune ce poartă în el: spiritul, caracterul, însuşirile sau caracteristicile de recunoaştere a soliei şi ale martorului, nimeni şi nici o comunitate nu poate fi o emblemă sau o stemă vie a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea dacă nu se identifică cu emblema Bisericii prezentată mai sus. Emblemele vii în spiritul Iehova - nisi sau Emanuel, sunt cunoscute şi citite de membrii bisericii, de lume şi Univers, doar când solia, adevărul sau mesajul sunt încorporate în viaţa personală sau a comunităţii, ca o stemă oficială vie cu aspect pronunţat şi distinctiv pentru a putea fi văzut şi citit că: <Domnul este steagul şi Dumnezeul celor ce se identifică cu emblema>. Prin folosirea expresiei <emblemă vie> în dreptul celui ce transmite solia reformei, se pot materializa sau concretiza sub formă vizibilă şi perceptibilă gândurile, sentimentele sau simţămintele, cu ajutorul semnelor lizibile ca un stindard cu emblema Iehova – nisi sau Emanuel. Aceasta este dovada cea mai puternică că Domnul este steagul martorilor şi Dumnezeul care i-a autorizat - ca semn pentru redeşteptare şi reformă[5].
          Toţi creştinii care vor urca la ceruri nu se vor lăuda cu realizările rotirii în pustie patru generaţii, 150 de ani, sau cinci luni de ani, ci doar cu povara crucii lui Hristos. Membrii Comunităţii Adventiste ca ultimă generaţie, nu se vor lăuda cu o stemă pusă doar de formă (teoretic) la intrarea în clădirea Conferinţelor, Uniunilor, Diviziunilor, pe diplome, pe sitte-uri, Manuale (reviste) oficiale, sau pe ecrane de televiziune, ci se vor lăuda practic şi nu teoretic cu crucea, fluturând totodată steagul Emanuel, pe tonul unei cântări de laudă care va fi intonată la tronul lui Dumnezeu. Lauda aceasta va trebui să înceapă pe pământ pentru a se continua în ceruri. Iată cântarea de laudă pe care trebuie s-o cântăm necurmat:
             „ Şi am auzit altarul zicând: <Da, Doamne Dumnezeule
            Atotputernice, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale ! >
                                                                     (Apocalipsa16.7).

Simon din Cirene ca neuns a dus crucea lui Hristos[6], pentru că cel care trebuia să ducă steagul „Iehova nisi” ca o cruce asemenea lui Moise[7], nu era altul decât însuşi Simon Petru unsul, care l-a părăsit pe Domnul în momentele cele mai grele. Unsul şi neunsul purtau acelaş nume Simon, pentru că se traduce <ascultare>[8], cu aluzie că ascultarea trebuie să fie desăvârşită, indiferent de responsabilitate, chiar şi sub povara crucii purtată 150 de ani sau patru generații (Ex.20.5). Despre steaguri, focul Spiritului Profetic ca Martor din altarul reformat (a nu se confunda mărturia teoretică cu mărturia practică al pietrelor vii din altarul reformat), dă mărturie:

”În viziune de noapte am văzut două oştiri într-o luptă îngrozitoare. O oştire avea în frunte stindarde (steaguri) care purtau semnul (pecetea) lumii; cealaltă avea în frunte steagul scăldat în sânge al Prinţului Emanuel. Steag după steag era lăsat să se târască prin ţărână, când companie după companie din oştirea Domnului se unea cu vrăjmaşul, şi seminţie după seminţie din rândurile vrăjmaşului se unea cu poporul păstrător al poruncilor lui Dumnezeu. Un înger care zbura în mijlocul cerului punea stindardul (steagul) lui Emanuel în multe mâini, în timp ce un general puternic striga cu voce tare: "Intraţi în rânduri” . Cei credincioşi faţă de poruncile lui Dumnezeu şi de mărturia lui Hristos să ocupe acum poziţiile. Ieşiţi din mijlocul lor şi fiţi deosebiţi, şi nu vă atingeţi de ce este necurat; şi Eu vă voi primi, şi vă voi fi Tată, iar voi îmi veţi fi fii şi fiice”[9].

Înălțarea steagului Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea

-Ridicarea sau înălțarea (altar = înălțare) steagului Emanuel, înseamnă înălțarea bisericii. Înainte ca Ea să fie înălțată la cer ca un altar viu și înainte de marea strâmtorare, biserica va fi înălțată pe pământ pentru terminarea propovăduirii Evangheliei până la marginile pământului , prin Marea Strigare sau Ploaia Târzie.

-Cuvintele ce răspund la întrebările <ce> şi <cum> să propovăduim Evanghelia până la marginile pământului într-un timp foarte scurt, ne arată că semnul sau steagul nu se află într-o mănă leproasă fără semnele lui Dumnezeu (Ex.4.2-7). El nu introduce într-o mână cu lepră un inel de aur (Luc.15.22). Cine poate să creadă că Domnul Isus va pune cheia Împărăţiei Cerurilor într-un cot băgată în sân (Ex.4.6-7; Mat.16.19)?
Înălţarea soliei pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie înseamnă, ridicarea crucii lui Hristos în poziţie verticală dreaptă sau neprihănită, asemenea unui toiag sau steag Emanuel, cu nişte mâini a căror coate au măsurat măsurile spirituale ale altarului de aramă. Moise nu putea primi chipul altarului de aramă în coţi pe Muntele Sinai după eliberare, dacă nu-l măsura practic cu propriul cot în timpul celor 40 de ani, cât a păscut turma lui Ietro. După cum chipul omului care a arătat lui Ezechiel măsurile în coţi ale altarului avea înfăţişarea de aramă[14], tot aşa şi Moise care a arătat măsurile şi valorile în coţi ale altarului, avea înfăţişarea de aramă asemenea exemplelor vii[15]. Acest exemplu ne descoperă că nu putem predica PRACTIC măsurile şi valorile spirituale ale altarului crucii (steagul Emanuel) şi ale Templului pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie sub îndemnul Scripturii[16], dacă nu am măsurat cu propriul cot, măsurile şi valorile spirituale ale altarului de aramă – ca umbră a crucii (Ex.27.1).
--------------------------------------------------------------------------------
[1] Exod 17.15
[2] Dicţionar Biblic vol.3 pag 3.17, Editura „Stefanus”.
[3] Isaia 7.14
[4] Matei 1.23
[5] Cântarea Cântărilor 2. 4; Isaia 5.26
[6] Luca 23.26
[7] Ex.17.12-15
[8] Gen. 29.33
[9] E. G. White, 8T. 42, paranteze, îngroşarea şi sublinierea noastră
[14] Iov.6.12; Ezechiel 1.4, 27; 8.2
[15] Idem
[16] Ezech.43.10-11--------------------------------------------------------------------------------

8.) De ce spiritul lui Bețaleel?

De ce spiritul lui Bețaleel?
De Ștefan și Daniel Sescu

        Am notat titlul sub formă de întrebare din mai multe motive. Unul din mulţimea de motive, este că trebuie să avem experienţa lui Bețaleel ca artişti în modelarea altarului Bisericii. Importanţa spiritului lui Bețaleel este prioritară şi esenţială, deoarece a fost primul înregistrat în Scriptură care a măsurat şi modelat practic altarul cu: lungimea, lăţimea şi înălţimea de cinci coţi de exemplu, cu propria lui mână <la Sanctuar, înainte de inspectarea lui Moise>[1]. Această exerienţă pro-iectează lumină despre faptul că primii care trebuie să măsoare cu dimensiunea cotului altarul comunităţii trebuie să fie cei care au responsabilitatea prezidării comitetelor. Bineînţeles că primul înregistrat în Sfânta Scriptură nu a fost Bețaleel, ci Moise ca umbră a Domnului Isus, care a fost verificat, probat sau avertizat cu lepră, în cazul în care <cotul era băgat în sân>[2]. Beţaleel a fost primul <în > şi <la> Sanctuar, pentru că Moise a măsurat la inspecţie. Având în vedere că aproape toate reformele în Israel începeau <întâi> cu unificarea, restaurarea, sau dregerea acestui altar, credem că este bine să începem cu primul măsurător şi modelator al altarului aşa cum ne prezintă Doctrina Sanctuarului (1Reg.18.31; 2Cron.15.8; Ezra 3.3; etc.).
        Adevărul despre spiritul lui Beţaleel are aplicaţii excatologice, pentru că modelatorul ales de Dumnezeu era din seminţia lui Iuda (Exod 31.2), cel dintâi spirit care la această oră are <întâietate> la sigilare (Rom. 3.1-2; Ap.7.5)
      Numele „Beţaleel” se traduce <la umbra lui Dumnezeu>[3]. Acest nume sugerează ideea că făcea <o slujbă care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu când avea să facă cortul>[4]. În contextul umbrelor şi al doctrinei Sanctuarului, altarul de aramă a fost şi este umbra crucii. După cum mielul era jertfit la altarul dinaintea Sanctuarului evreilor, tot aşa Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii a fost jertfit la crucea de pe muntele Golgota .
      Biblia ne dă dovezi că altarele, ligheanul, sfeşnicul, masa punerii înainte, chivotul, Cortul (Templul), au fost făcute sub conducerea şi coordonarea directă a lui Bețaleel [5] ca artist în executarea lucrărilor din Sanctuar şi din afara lui. Bețaleel nu putea executa de calitate toate aceste figuri sau chipuri, dacă măsurile şi valorile figurilor nu erau încorporate în viaţa lui. Poate cineva să predice cu putere calitativă măsurile şi valorile spirituale ale altarului restabilit al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea cu Ploaia Timpurie (sau ale crucii) pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie, dacă măsurile şi valorile altarului pentru reformă nu sunt încoporate în viaţa predicatorului ?
       Bețaleel ca artist al poporului nu putea modela altarul de aramă de calitate şi nu putea să prezinte lui Moise chipul altarului pentru inspecţie, atâta timp cât măsurile şi valorile ca o artă nu erau încorporate în viaţa lui ca semn oficial cu aspect pronunţat şi distinct. Dacă un predicator din orice departament, se identifică spiritual cu altarul arderii de tot (ca umbră a crucii) cu înfăţişare de aramă, atunci face din predica lui puterea propovăduirii Evangheliei. Iată o mărturie ce confirmă puterea crucii ca original al altarului de aramă ce nu zăngăne [6].
        „Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu”[7].
   Pastorul de comunitate ca predicator (profesor) nu poate face redeşteptare şi reformă în comunitate, atâta timp cât măsurile şi valorile altarului restabilit cu Ploaia Timpurie ca o artă, nu sunt încorporate în viaţa lui ca semn oficial cu aspect pronunţat şi distinct. Această condiţie necesară trebuie să fie conform Modelului Standard. De exemplu, Domnul Isus (Cuvântul lui Dumnezeu) nu putea să prezinte măsurile şi valorile altarului de aramă atât prin Biblie (teoretic) cât şi practic în viaţa Lui, dacă El Însuşi nu măsura cu cotul altarul crucii cu înfăţişarea de aramă [8]. Iată priorităţile pentru redeşteptare şi reformă în Biserică:
    „ Este nevoie de reformă în popor, însă aceasta trebuie să-şi înceapă lucrarea curăţitoare mai întâi în rândul pastorilor.’’[9]
      Sau, Domnul Isus (Cuvântul lui Dumnezeu) nu putea să prezinte măsurile şi valorile altarului de aramă atât prin Biblie (teoretic) cât şi practic în viaţa Lui, dacă El Însuşi nu se înfăţişa înaintea noastră la cruce cu înfăţişarea de aramă [10]. În contextul acesta, omul cu funia şi cu prăjina în mână nu putea să prezinte lui Ezechiel măsurile şi valorile altarului de aramă dacă el însuşi nu avea <înfăţişarea de aramă>, <dintr-o bucată> după <modelul unic> ca un <singur om> (Ezechi.40.3). Pastorul de comunitate (profesorul), nu poate face reformă în comunitate atâta timp cât nu poate mărturisi practic prin viaţa lui înfăţişarea de aramă ca un altar viu şi martor pentru comunitate.
        Am prezentat aceste condiţii, deoarece înfăţişarea de aramă trebuie să se identifice pentru timp escatologic cu întregul spirit al celor douăsprezece spirite ale lui Israel care trebuie să se ridice ca un altar viu <dintr-o bucată>, <ca un singur om> sau ca <12 pietre vii zidite în altarul restabilit> aşa cum ne arată Biblia (Num.14.15; 16.22; Jud.20.1; 1Sam.11.7; Neem.8.1; F.Ap.1.14; Ex. 24.4; Ios.8.32; 1Reg.18.31; Ap.7.4-8).

       Puteau Moise, Iosua şi Ilie să unifice, PRIN Dumnezeu, pietrele în altar sau să facă reformă în Israel, dacă ei nu aveau acelaș Duh Sfânt care a fost în Bețaleel, Iov, în omul văzut de Ezechiel şi în Domnul Isus ,conform dovezilor din Biblie (Iov 6.12; Ezech.40.3; Num.21.9; Ezech.1.4,27; 8.2 ) ?
        La modelarea, zidirea, restabilirea sau dregerea altarului de aramă
pentru reformă, ceea ce a fost important a fost ca spiritul lui Bețaleel la umbra lui Dumnezeu, cât şi a lui Iov, Iosua sau Ilie să se identifice cu toate măsurile şi valorile spirituale ale altarului. Dacă luăm ca exemple aceste probe, atunci modelajul (arta) sau zidirea va fi de calitate, dacă <înfăţişarea> noastră ca veghetori de turmă va fi asemenea probelor vii prezentate de Biblie [11], şi nu în ultimul rând asemenea Standardului Suprem [12].
       Mărturia sau predica altarului viu ca martor cu starea sau înfăţişarea de aramă, nu poate fi puternică şi mişcătoare dacă persoana, familia sau comunitatea nu face parte din altarul restaurat asemenea celor 12 pietre unificate în altar [13]. A predica cu putere măsurile şi valorile spirituale ale altarului pentru reformă înseamnă, ca măsurile şi valorile spirituale ale altarului restaurat să fie încorporate în viaţa predicatorilor, purtând semnul oficial cu înfăţişare de aramă, asemenea probelor vii şi nu în ultimul rând asemenea Standardului.
     Poate cineva să transmită o solie de unitate sau de unificare pentru zidirea altarului Bisericii pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie dacă nu trăieşte practic, chiar şi prin experienţa Cincizecimii, atingerea stadiului de a fi în acelaşi cuget şi spirit cu biserica desăvârşită asemenea ucenicilor din ziua Cincizecimii, ca semn oficial al unităţii cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt (F.Ap.1.14; 4.32 ) ?

Înălțarea steagului Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea

-Ridicarea sau înălțarea (altar = înălțare) steagului Emanuel, înseamnă înălțarea Bisericii. Înainte ca Ea să fie înălțată la cer ca un altar viu și înainte de marea strâmtorare, biserica va fi înălțată pe pământ pentru terminarea propovăduirii Evangheliei până la marginile pământului , prin Marea Strigare sau Ploaia Târzie.

-Cuvintele ce răspund la întrebările <ce> şi <cum> să propovăduim Evanghelia până la marginile pământului într-un timp foarte scurt, ne arată că semnul sau steagul nu se află într-o mănă leproasă fără semnele lui Dumnezeu (Ex.4.2-7). El nu introduce într-o mână cu lepră un inel de aur (Luc.15.22). Cine poate să creadă că Domnul Isus va pune cheia Împărăţiei Cerurilor într-un cot băgată în sân (Ex.4.6-7; Mat.16.19)?
Înălţarea soliei pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie înseamnă, ridicarea crucii lui Hristos în poziţie verticală dreaptă sau neprihănită, asemenea unui toiag sau steag Emanuel, cu nişte mâini a căror coate au măsurat măsurile spirituale ale altarului de aramă. Moise nu putea primi chipul altarului de aramă în coţi pe Muntele Sinai după eliberare, dacă nu-l măsura practic cu propriul cot în timpul celor 40 de ani, cât a păscut turma lui Ietro. După cum chipul omului care a arătat lui Ezechiel măsurile în coţi ale altarului avea înfăţişarea de aramă[14], tot aşa şi Moise care a arătat măsurile şi valorile în coţi ale altarului, avea înfăţişarea de aramă asemenea exemplelor vii[15]. Acest exemplu ne descoperă că nu putem predica PRACTIC măsurile şi valorile spirituale ale altarului crucii (steagul Emanuel) şi ale Templului pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie sub îndemnul Scripturii[16], dacă nu am măsurat cu propriul cot, măsurile şi valorile spirituale ale altarului de aramă – ca umbră a crucii (Ex.27.1).
--------------------------------------------------------------------------------
[1] Ex. 31.4; 38.1; 2 Cron.1.5
[2] Sfânta Scriptură sugerează că a <sta cu mâinile în sân> este tocmai contrariul de-a <întinde coatele> pentru a măsura spiritual altarul crucii ( Exod 17.12.u.p; Ioan 21.18). Biblia spune că <a sta cu mâinile în sân>înseamnă :1.- a coace roadele minciunii - Iov 15.35, 2.- a ascunde nelegiuirea – Iov 31.33. u.p; Psalm 55.10, 3.- a cultiva răceala – Iov 38.29, 4.- a batjocorâ – Psalm 79.12, 5.- a cultiva lenea şi somnul – Proverbe 6.10, 6.- nebunie – Ecleziast 4.5, 7.- şi lepră – Exod 4.6-7.
Dumnezeu l-a avertizat pe Moise că ţinerea mâinilor în sân înseamnă lepră, în contrast cu întinderea mâinilor pe cruce (Compară Ex.4.6-7 cu Ioan 21.18).
[3] Dicţionar Biblic vol.1, pag.160, Editura „Stefanus”
[4] Ev.8.5
[5] Ex..31.3-6
[6] 1Corint.13.1
[7] 1 Corinteni 1.18, marcarea noastră
[8] Num.21.9; Ezech.1.4,27; 8.2
[9] E.G.White 1T.pg.484
[10] Idem
[11] Iov 6.12; Ezech.40.3
[12] Num.21.9; Ezech.1.4,27; 8.2
[13] Ex.24.4; Ios.8.32; 1Reg.18.31
[14] Iov.6.12; Ezechiel 1.4, 27; 8.2
[15] Idem
[16] Ezech.43.10-11